Fabrica este deținătorul tuturor poveștilor. Nu un simbol abstract, ci însăși clădirea – cu trecutul, prezentul și obiectele ei. Ca un lexicon viu, cunoaște răspunsul la orice întrebare: despre povești, lucruri, gesturi și destine. Este, în același timp, gardian și oglindă – păstrează totul, dar ne face să ne întrebăm cum vor supraviețui amintirile și obiectele după demolare. 

Ea există între tăcere și cuvânt, ne ghidează și, o singură dată, permite o întâlnire directă. Prezența sa amintește cât de fragilă este legătura dintre spațiu și memorie și cum fiecare gest al nostru modelează ceea ce va rămâne în timp.

*Personajul este disponibil pentru participanții înscriși. Dar înainte de eveniment, scrisorile lui vor fi accesibile și aici.

Neața dragii mei prieteni,

Unde am rămas? Aaaa… bun mi-am amintit. În casa mea, se produc și se comercializează, atât pe piața internă cât și pe cea externă peste 1400 sortotipodimensiuni, adică produse specifice cu anumite funcții și anumite dimensiuni. 

1989, pe strada Regele Ferdinand (fosta strada Podului). Și peste asta am trecut. (?) poza 1.

După Revoluție însă, lucrurile încep să se schimbe și eu să capăt o nouă formă. 

Cu toate greutăţile datorate perioadei de tranziţie de după anul 1990, conducerea societăţii a conştientizat faptul că fără o politică de investiţii, nu voi progresa şi nu voi face faţă cu succes concurenţei din economia de piaţă.

Dacă înainte eram o fabrică a statului comunist, la 23 noiembrie 1990 devin o firmă modernă care funcționează pe baza regulilor pieței. Înainte de această dată, statul decidea ce produce, cui vinde și cum se organizează, acum deși statul rămâne în continuare proprietar, încep să fruncționez ca o firmă: cu contabilitate reală, noțiuni de profit și pierdere, pe model capitalist ce să mai. Dacă înainte statul spunea ce să producem și unde să trimitem, acum trebuia să ne căutăm singuri clienți, să negociem, practic să videm peste tot unde puteam ca să avem profit. 

Festivitatea de deschidere a magazinului meu de prezentare, la 24 mai 2000. (poza 2.)

Între 1990 și 2002 se realizează investiţii pentru achiziţionarea de utilaje şi instalaţii noi, precum şi pentru modernizarea celor existente, în valoare de peste 6,5 milioane dolari SUA, cuprinzând 150 de obiective.

Să plutim puțin și deasupra Clujului. 

E primul pas spre privatizare, 70% rămâne la stat și restul de 30% din mine merge la Fondul Proprietății Private care urma să fie împărțită populației sub formă de cupon, acțiuni sau privatizare. În perioada mai 1995 și martie 1996 are loc Cuponiada, adică o privatizare în masă prin subscrierea de cupoane de către cetățeni. Prima pagină a ziarelor Adevărul și Ziua de Cluj sunt împânzite cu titlul Cupoane de privatizare – ce urmează pentru fabrici? (poza 3.)

În mai 1996 o parte din angajați și conducere cumpără 40% din acțiuni, iar la finalul anului statul nu mai e deloc proprietar și astfel devin o companie 100% privată.  Pentru prima dată, oamenii simt că nu mai sunt doar a statului ci, măcar teoretic, și a lor. 

Sunetul metalului rămâne același ca în anii ‘70 sau ‘80, dar atmosfera e diferită. 

Nu mai e comunism, dar nu e încă nici capitalism; e un fel de între lumi. 

Cu speranță,

Fabrica 

Bună dimineața, dragii mei,

Sper că această dimineață de marți vă găsește bine și în continuare curioși să aflați povestea mea. Așa că voi continua de unde am rămas.

2003 e un an relativ normal am putea spune, dar și unul de tranziție spre privatizare și schimbări majore, un an calm înainte de furtună, fără restructurări sau investiții majore. Sunt activă, produc, sunt listată și la bursă, dar economia de piață, concurența, realitatea post-comunistă pun o mare presiune pe mine. E evident că am nevoie de investiții sau de parteneri externi, ceea ce va și întâmpla în anul următor. Deci 2003 poate fi văzut ca o „ultimă etapă din epoca de după privatizare, dar înainte de schimbarea majoritară”: un moment de cumpănă, neliniște, dar și de speranță pentru cine avea curaj să creadă în industrie.

În 2004 compania austriacă Herz Armaturen deține 20% din acțiuni, restul de 40% fiind deținute de Asociația de salariați. Hertz furnizează în acel an produse pentru a mă ajuta, dar prețul pe care trebuia să-l plătesc a fost majorarea capitalului. Astfel, Hertz devine principalul acționar. Producția de armături continuă, dar se reduce considerabil față de vârful de altădată.

Nu mai sunt condusă ca fostă întreprindere locală, ci în stil occidental, cu reguli de piață, priorități, strategii decise de către acționar străin.

Am sperat că Hertz mă va salva și mă va transforma pentru că investea în mine, în noi tehnologii și aveam acces la piețe internaționale.

Pentru muncitori însă toate aceste lucruri însemnau posibil șomaj. Anul 2004 în mod cert marchează sfârșitul etapei autohtone; nu mai sunt o fabrică românească de sine stătătoare, ci o parte a industriilor europene cu tot ce implică acest lucru: oportunități, presiuni, schimbări.

În perioada 2005–2010 producția mea scade tot mai mult, o parte din hale și linii de producție devin învechite și necompetitive, scade și numărul de angajați și încep să funcționez tot mai mult ca unitate de asamblare și logistică, nu ca mare producător industrial cum eram în perioada mea de glorie.

Între anii 2010–2014, o parte din producția istorică (robinete de fontă și robineți industriali mari – dragi prieteni) este eliminată complet. Rămâne doar producția de produse profitabile, căutate pe piața europeană, în special pentru instalații termice și sanitare. Majoritatea halelor mele devin subutilizate sau rămân goale și devin percepută, ușor ușor, ca platformă post-industrială.

Așadar anii ce urmează aduc discuții atât interne cât și externe despre reconversia mea. Orașul se extinde tot mai mult urbanistic în jurul platformelor industriale. Apar și primele planuri în ce privește transformarea mea în zonă imobiliară, cu locuințe și servicii. Devin un raport între trecut industrial și viitor rezidențial. Simt că ceva se apropie cu pași tot mai repezi. Mi-e frică.

Cu deznădejde, a voastră,
Fabrica 

P.S.: Nu am vrut să folosesc fotografii de epocă – sunt puțin melancolică. Materialul vizual provine din viitor. Uitați ce lucru frumos au realizat. Mi-a înseninat puțin ziua.